Îi sprijin pe inovatorii de la Vâlcea!

 

Lucian Stuparu Fundația Comunitară Vâlcea

10% Complete
150 RON
Sumă strânsă
1,500 RON
Target
2
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Am o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de aplicații software web-based, iar în ultimii 5 ani m-am implicat alături de foști bursieri GovITHub în proiecte de digitalizare a serviciilor publice. Cu programele Citizen Next urmărim o "democrație digitală" în care serviciile publice să funcționeze eficient și cetățenii să aibă informațiile necesare pentru a se implica activ în viața comunității.

Am învățat la Colegiul National Mircea cel Batran și mă bucur că pot să îi susțin pe elevii care vor să monitorizeze calitatea aerului din oraș și să vorbească despre soluții cu cei din jurul lor. Calitatea aerului mă preocupa în mod deosebit în ultima vreme și cred că avem nevoie mai mult ca oricând să știm ce respirăm, și ce impact va avea asupra vieții noastre.

Haideți să îi susținem împreună pe elevii care au descoperit o problemă și vor să găsească soluții alături de noi. Ei au dat semnalul de alarmă, acum e timpul ca noi să acționăm!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Fundația Comunitară Vâlcea este nou intrată în familia fundațiilor comunitare din țară.

Fundatia Comunitara Valcea este un reper in societatea valceana, un partener dinamic care sprijina initiativele locale prin conectarea resurselor cu proiecte de dezvoltare a comunitatii. 

Poluarea aerului - monitorizare și soluții presupune instalarea unor senzori de măsurare a calității aerului, conștientizarea factorilor poluanți din oraș și găsirea de soluții alături de școlile participante, elevi, părinți și autorități. Proiect inițiat de elevi - o mostră de educație STEM în Vâlcea.

Nu ești neapărat un sportiv pasionat, ziua ta de naștere a trecut, nu ai o provoare personală pe care să o folosești pentru a promova o cauză, dar vrei să ajuți organizând propria ta campanie de fundraising pe o perioadă determinată pentru cauza în care crezi. Poti face asta pe Galantom prin intermediul campaniei 30 Day Fundraising Challenge. Provocarea ta va fi să implementezi o cam

 

2 Donații

Anca Alexandrescu

100 RON
28 Mar 2020

Anonymous

50 RON
Succes, avem nevoie de proiecte ca acesta pentru comunitate
04 Mar 2020
Lucian Stuparu : Fundația Comunitară Vâlcea
Îi sprijin pe inovatorii de la Vâlcea!