Deschidem împreună lada de zestre a Vaideenilor!
Traian Tanase Fundația Comunitară Vâlcea
Legătura mea cu Vaideeniul este una specială! Chiar dacă locuiesc de când mă ştiu în Bucureşti, toate vacanţele le-am petrecut în satul natal al bunicilor mei. Vara, plecam dis de dimineaţa de acasă, niciodată fără să mănânc şi fără să fiu “muştruluit” de bunica. De aici, începea în fiecare zi o adevărată aventură: fotbal, pescuit, scăldat, plimbat cu bicicletele, pituluşu (de-a v-aţi ascunselea) sau culesul fructelor de sezon erau principalele noastre activităţi.
Totuşi, două lucruri m-au fascinat întodeauna la Vaideeni: dragostea oamenilor pentru tradiţii şi reţetele culinare din zonă. Nu poţi să nu remarci faptul că într-o mare oltenească de costume populare, de altfel foarte frumoase şi viu colorate, se distinge impunător, un costum tradiţional, simplu, în alb şi negru, asemănător celui purtat de oamenii din Mărginimea Sibiului. Şi dacă până acum nu ai gustat un balmoş şi un tocan de Vaideeni, îţi recomand cu căldură să o faci, e ceva de vis!
Astăzi, lucrez într-o companie de IT, iar de doi ani de zile fac parte din Asociaţia Culturală Moştenitorii unde, alături de colegii mei, ne propunem să scoatem la lumină ceea ce are mai frumos Vaideeniul! Avem foarte multe proiecte deja realizate, dar ne-am gândit ca în acest an lumea care nu cunoaşte aceste meleaguri să vină şi să simtă câte ceva din “Zestrea Vaideenilor”. Dorim ca oamenii care vor participa la acest eveniment să se bucure de lucruri poate mai puţin cunoscute zilelor noastre şi să deguste bucatele tradţionale din sat.
Vino alături de mine şi de colegii mei şi hai să deschidem împreună lada de zestre a Vaideenilor!
P.S.: Balmoşul îl dau eu !
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul