Particip la Maratonul Olteniei ~ 2023 pentru o cauza draga mie

 

Octavian Olaru Fundația Comunitară Vâlcea

100% Complete
1,615 RON
Sumă strânsă
1,500 RON
Target
13
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Voi alerga pentru prima data la Maratonul Olteniei pentru Fondul Științescu Vâlcea.

 

Mai jos câteva detalii despre Fond: 

Este o “mișcare națională de reenergizare a educației STEM care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale. 

️Beneficiari: Copiii și tinerii cu vârste între 6 și 19 ani din județul Vâlcea sunt cei cu care vor lucra mentorii Științescu. Aceștia (profesori, elevi, studenți, bibliotecari, cercetători, profesioniști) primesc din partea fondului finanțări, resurse, îndrumare și sprijin.

Proiectele pe care Fondul Științescu le finanțează sunt acele proiecte care pot ajuta elevii să descopere miracolele naturii, să arunce o privire în viitor, să înțeleagă ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI.

O donație înseamnă un ajutor pentru Fondul Științescu la Vâlcea, pentru a încuraja carierele copiilor si tinerilor în domeniile științelor și tehnologiei. Aceste donații vor fi dublate de RAF – Romanian American Foundation, partenerul fondator al programului. “


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Fundația Comunitară Vâlcea este nou intrată în familia fundațiilor comunitare din țară.

Fundatia Comunitara Valcea este un reper in societatea valceana, un partener dinamic care sprijina initiativele locale prin conectarea resurselor cu proiecte de dezvoltare a comunitatii. 

SUSŢIN PROIECTUL

Fondul Științescu

Fondul Științescu-o mișcare națională de reenergizare a educației STEM care încurajează  mentori pasionați să le arate copiilor - prin experimente si jocuri – latura disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.

 

Anul acesta marcăm 11 ani de motivație pentru sport și fapte bune, de schimbat imposibilul în realitate și de limite depășite mereu. Perseverența și determinarea voastră ne-au inspirat să continuăm să aducem împreună sportul practicat în natură și ajutorul oferit comunității locale.Pentru ediția 2023, ne bucurăm să împărtășim vești bune: Pe 𝟮𝟲 𝘀̦𝗶 𝟮

 

13 Donații

să trăiți !
22 Aug 2023
22 Aug 2023
18 Aug 2023

Anonymous

60 RON
18 Aug 2023

Anonymous

300 RON
Geh, Herr Toepfer!
17 Aug 2023
17 Aug 2023

Laurentiu Popoiu

50 RON
14 Aug 2023

Coate Goale

150 RON
14 Aug 2023

maria olaru

100 RON
14 Aug 2023
Succes!
12 Aug 2023
12 Aug 2023
Succes!
12 Aug 2023

Anonymous

150 RON
“to the be the best”
12 Aug 2023
Octavian Olaru : Fundația Comunitară Vâlcea
Particip la Maratonul Olteniei ~ 2023 pentru o cauza draga mie